MAREAAAA, it is my first love, and it will be my last...

Sambata am fost la mare. Chiar daca era 21 Noiembrie si nu era vreme de plaja, mie mi-era dor de mare, asa ca l-am luat pe bubulinu' si pe prietenele mele si am plecat la mareeeeeeee. Cu acelasi entuziasm cu care merg si vara la mare, cu aceeasi nerabdare de a ma balaci cu picioarele in apa chiar daca e aproape iarna. N-am fost niciodata in perioada asta a anului la mare, trebuia s-o fac si pe asta, si recunosc ca a fost cea mai frumoasa zi ever din toate iesirile noastre spontane si fara bani.
Am avut o sedinta foto foarte lunga, ne-am bucurat de un soare puternic care ne-a facut sa aruncam gecile de pe noi si sa stam pe nisip ca vara. Foarte frumos la mare... Adica marea in sine, nu ceea ce o inconjoara. Am fost la fite in Mamaia, dar fitele nu-si au rostul decat vara, asa ca noi am fost "simplii si normali" iarna, chiar daca am fost pe plaja de la Iaki. Ne-am bucurat precum niste copii...cel putin eu asa m-am simtit. Am mancat la Scoica o saramura de crap si am baut clasicul Pepsi, si mi-a fost suficient...ca sa putem continua aventura spre Vadu. O locatie inca nedescoperita si exploatata de multi. Dana, desi nervii mei si ai Rebeccai au dat pe afara cand eram in campul acela...a fost superb, ai avut dreptate. Un loc salbatic, un loc linistit, un loc de care aveam nevoie. Buburuza noastra ne-a plimbat iar in locuri frumoase. Daca inca va e dor de mare, am in masina nisip suficient sa ne facem o plaja a noastra. Am adunat scoici si melci, am tipat, ne-am eliberat, am ras, surprinzator, nu ne-am certat...a fost sublim. "Bubu: dupa dealu' asta e marea! Noi: da, nu merge atat de tare sa nu intram direct in apa" ha ha. A fost fain la mare...Saptamana viitoare ne asteapta Brasovul....

Happy Birthday! 1 anisor!:(

Da, anul acesta, acum cateva zile, s-a implinit un an de la publicarea primei mele carti. O carte pe care am iubit-o dinainte s-o scriu, o carte pe care am visat c-o scriu, o carte pe care mi-a parut rau c-am scris-o. Dar am scris-o, am terminat-o. Am fost fericita cand s-a finalizat, am plans cand am luat-o de la editura, si tremuram de fiecare data cand o rasfoiam.
Acum, nu mai simt asta. Imi vine sa zambesc, sa rad, in hohote si sa ma uit cu dispret la cel pentru care am scris aceasta carte. Da, azi, nu ma mai regasesc in cele "19 ore...", da, azi, regret cele "19 ore..." si da, azi, as vrea sa nu fi existat "19 ore...".
Stiu, toata lumea o sa spuna, "nu trebuie sa regreti nimic din ce-ai facut, ci ar trebui sa-ti para rau pentru ce nu ai facut", dar nu pot sa nu regret, nu acum cand am ajuns sa cunosc, sa inteleg si sa iubesc oamenii. Probabil ca abia acum inteleg, ca la fiecare varsta, iubim altfel, si ceea ce pana nu demult credeam ca e iubire, am ajuns sa inteleg ca nu era decat obsesie.
"OBSÉSIE, obsesii: Tulburare a vointei care se manifestă prin idei fixe, prin dorinta irezistibilă de a face un act determinat, bolnavul fiind constient de caracterul anormal al actiunilor sale. ♦ Imagine sau idee inadecvată care revine neîncetat în câmpul constiintei, stăruitor si anormal; preocupare chinuitoare."Atunci, nu eram constienta de caracterul anormal al actiunilor mele, azi insa sunt. Azi, zic eu, m-am maturizat. Azi regret ca am scris o carte despre un om pe care nu-l cunosc, dar pe care nu mai doresc sa-l cunosc, si regret ca am teancuri de carti acasa, de la editura inca nedesfacute...

Remember?

"Astazi imi aduc aminte de toate cuvintele pe care mi le-ai spus. Azi mi-a fugit iar gandul la tine, azi mi-e dor sa te vad, azi vreau sa uit ca te urasc, si azi, vreau sa-mi aduc aminte doar de zilele in care te iubeam. Azi te iert! Azi te iert pt toate noptile pe care nu le-am dormit din cauza ta, azi te iert pt toate minciunile pe care mi le-ai spus, azi te iubesc cum te iubeam in trecut. Esti iar al meu, nebunia mea. Nebunia si minunea mea esti tu! Mereu ai fost un vis, o speranta si o dorinta neimplinita. Mi-aduc aminte de toate lacrimile, mi-a aduc aminte de toate gandurile ce le-am strans atata timp amandoi, care parca abia asteptam sa ni le impartasim, mi-aduc aminte de sarutul tau, mi-aduc aminte de tine.
Cum am ajuns sa te urasc? Probabil la fel de usor cum te-am si iubit....ce nedreapta e viata asta. Iti aduci aminte cand plangeai ca nimeni nu te intelege si nu stiai ce se petrece cu tine? Mai stii??? Iubeai, era simplu, era ceva nou, era dorinta ta....visul tau. Mi-e dor de tine, mi-e dor de zilele acelea nebune, cand tipam, cand zbieram unul la celalalt si nimeni nu ne intelegea, ne certam si ne uram desi ne iubeam. Mi-e dor de aventurile si planurile noastre, cand te trezeai spunand ca "azi vin". Nu stiu cand a trecut timpul acela, cum s-au risipit toate vorbele nerostite.Cum am ajuns aici? Cum? Cand tot ce-am facut a fost sa te iubesc, cum, cand tot ce-am gandit a fost sa te urmez, cum?"

Orasul meu...

Mergeam aseara spre casa cu Rebecca, dupa un agitat concert Directia 5 si gandurile imi fugeau intr-o mie de parti. Mi-era somn, dar in acelasi timp eram cuprinsa intr-o stare de neliniste. Imi place sa conduc seara prin oras, totul mi se pare mult mai frumos noaptea. Blocurile desi triste, parca par mai vesele cu mii de beculete aprinse. Masinile aliniate toate la locul lor, odihnindu-se, parca nu mai enerveaza atat de tare ca sunt atat de multe. Nu e niciun zgomot, poate doar cateva masini care se indreapta si ele grabite spre odihna. Mirosul de iarna si frunzele ce inca mai cad din copaci, ma duc cu gandul la o vacanta, o vacanta linistita, fara zgomot, fara tipete, fara muzica la maximum, fara certuri....fara nimic. Mi-e dor de-o evadare la munte, mi-e dor sa fiu alintata si mi-e dor sa fiu rasfatata. In orasul meu, totul este posibil...Desi de atatea ori am spus ca m-as muta fara sa clipesc, cred ca apartin totusi acestui loc. Strazile ma cunosc, ma salut cu oamenii la semafor, din cand in cand lumea imi zambeste pe strada, si mi se raspunde cu "multumesc, va rog...", poate nu e totul pierdut, poate inca mai pot schimba ceva, ceva sa fiu multumita de orasul meu... Dar oare cine sunt eu sa pot schimba lumea, sa pot schimba oamenii, sa pot schimba mentalitatea? Ce pot sa fac eu, cand mi se spune mie si prietenelor mele sa stam jos pe scaune ca nu se vede spectacolul, cand noi eram la un concert, nu la o sezatoare, nu la biblioteca, nu la teatru...? Cred ca sunt prea naiva. Lumea nu se va schimba pentru mine, pentru tine sau pentru noi, lumea merge dupa cursul ei si nu se schimba niciodata !

Dis de dimineata...

Cafea cu noaptea-n cap...?
Hmmm, ce vreme infecta...as fi stat acasa in pat, sau la munte intr-o cabana, intr-un fotoliu langa soba, cu o ciocolata calda in mana, sa citesc o carte buna.
Imi place sa ma uit cum ploua... De aia de dimineata eram nerabdatoare sa plec de acasa. Aveam o intalnire stabilita, o intalnire importanta...la 7 jumatate, cu o persoana foarte misterioasa. N-as vrea sa spun prea multe despre ea, persoana respectiva, decat ca: vorbeste mult, rade frumos, fumeaza mult dar niciodata fara o bautura alaturi, se pisiceste, se alinta, se transforma, e rea...dar buna, e blonda si nebuna. ha ha ha.
Avem niste subiecte foarte delicate de dezbatut la ore din astea matinale. Nu le insir...e secretul nostru. ha!
Pupici blonzi.

Ma cuprinde tristetea...

De ce e viata nedreapta cu cei mai multi dintre noi?
De ce platim atat de scump pentru ceea ce traim?
Nu stiu, nu inteleg, mi-e greu sa inteleg, de fapt nimeni nu intelege. Cred ca sunt mai castigati cei fara suflet, pentru ca nu-i intereseaza absolut nimic in viata asta cumplita.
Nu stiu ce sa fac, cum sa ma comport, ce sa spun, cum sa sustin un om atunci cand are nevoie. Poate pentru ca Dumnezeu m-a ferit toata viata de lucruri grave.... si Ii multumesc.
Florin, " nasu' ", sunt alaturi de tine!!!!!

I Don't Miss Missing You!

Sometimes i hide with your picture
Which i know i should've thrown away
But still i try to deny that i feel
Nothing when i see your face

Tears and months and years have gone
Most of time, yeah, i stayed strong
it's ok, i'm ok
And i know that it isn't right
But sometimes is so hard to fight
Do not think of you every day and night

I miss what could, could have been
Late night calls that never end
I'm ok, i'm ok
I miss how you would hold me close
Like you'd never let me go
I'm ok, i'm ok
Your smile, your touch is in the past
Accept the fact you're never coming back Oh no
I miss that love, loving you, miss everything
But here's the truth, I don't miss missing you
It's ok ... ok

I can't forget the day you left
Wish this pain was just make believe
Oh my heart breaks, now i'm missing
Why can't we rewrite our history?
Didn't know how i would feel
I thought that i would never heal
I'm ok i'm ok
Yeah, i moved on with my life
But sometimes is so hard to fight
Do not think of you every day and night

I miss what could, could have been
Late night calls that never end
I'm ok, i'm ok
I miss how you would hold me close
Like you'd never let me go
I'm ok, i'm ok
Your smile, your touch is in the past
Accept the fact you're never coming back Oh no
I miss that love, loving you, miss everything
But here's the truth, I don't miss missing you

Silence and unspoken words been so long it shouldn't hurt, but it hurts
If you ever think of coming home stay away i'd rather be alone, alone, alone
Cause baby

I miss what could, could have been
Late night calls that never end
I'm ok, i'm ok
I miss how you would hold me close
Like you'd never let me go
I'm ok, i'm ok
Your smile, your touch is in the past
Accept the fact you're never coming back Oh no
I miss that love, loving you, miss everything
But here's the truth, I don't miss missïng you
It's ok ... ok