Eu am fost ALTFEL, deci ma bucur ca n-am trecut prin astea :): cand ai 19 ani….totul ti se pare altfel, vrei sa ajungi la 20 ani…ca de’, schimbi prefixul… mare petrecere mare, vrei ca toata lumea sa stie, sa afle, cat ai crescut tu, sa stie toti ca TU, ai 20 ani!. La 21...te indragostesti nebuneste, ti se pare ca totul e roz...normal, el e mai mare cu cativa ani si are alte asteptari de la tine, te vrea matura si in acelasi timp sa fii inocenta. Tu nu reusesti pentru ca inca iti plac iesirile cu prietenele tale, care sunt singure, nu au iubiti, si stati si va hliziti la o cola, si tu povestesti ce ai mai facut sau n-ai facut cu iubitul tau. El se desparte de tine pentru ca vrea o femeie cu atitudine, o femeie experimentata, o femeie care sa-i dea libertate atunci cand are nevoie, o femeie care intelege cand e cazul sa se retraga, fara bocete si amenintari cu moartea. Tu, plangi, mult, te consumi, il ameninti, te gandesti sa faci cele mai dramatice lucruri, toate pentru EL. Iar el...mai mult ca sigur e undeva in oras cu prietenul lui cel mai bun, stand linistiti la un vin...povestindu-i ca s-a despartit de tine. Trist. Ajungi la 22 de ani, si deja dupa trauma traita in trecut, te simti mai “capabila” si crezi ca stii cum sa-l cuceresti pe viitorul tau iubit. Iesi prin cluburi, tot cu gasca ta de fete, SINGURE, si puneti toate ochii pe acelasi barbat, evident mai mare decat voi. El va arunca cate o privire...si voi sunteti toate un zambet, lesinate, vorbiti tare...sa atrageti atentia...sa fiti si voi vazute. Nu se intampla mare lucru, poate el pleaca cu una dintre voi acasa, se consuma actul...si de a doua zi, el “uita” sa va sune. Incepi sa-ti pui intrebari? “E ceva in neregula cu mine? De ce mi se intampla mie?” La 23 de ani...ai reusit in sfarsit sa pui mana pe un “el”, incepi sa-ti faci planuri cu el, sa se mute la tine, sa te muti la el...vrei sa faceti totul impreuna, sa fii mereu cu el...si logic, il sufoci si pe asta...si tace si tace, si dupa vreo 2 ani iti spune, pa. N-a mai putut, era prea mult pentru el...deja se gandeste cum o sa iasa iar in oras singur, cum se strange cu gasca lui de baieti dornici de actiune cu pustoaice de 20 ani. Pe la 25 de ani, incepi sa intelegi cam care e cursul unei relatii si ce trebuie sa cam faci, cum sa te comporti, insa iti este inca greu...pentru ca TU, inca ai piticii tai din trecut, cu sunatul si verificatul noaptea, si cu intrebarile tale isterice “unde esti?”, “cand vii?”, “cu cine esti?”...si fuge si asta. Si uite cum incet incet...iti dai seama ca nu asa trebuie sa te comporti, ca nu asa il pastrezi langa tine mult timp, ca nu in felul asta il faci sa te iubeasca mai mult, ca nu asa ai incredere in el...si te lupti cu tine, si te-apuci sa citesti tot felul de tampenii, sa intelegi cursul lucrurilor, si incerci sa te maturizezi...si poate reusesti sau poate nu...si ajungi la o varsta, la care totul e posibil, barbatii incep sa te priveasca ca pe o femeie in sfarsit, nu ca pe o papusa cu care isi satisfac dorintele, si care te iau cu ei, doar pentru ca “dai bine in peisaj”.
La 27 ani. Esti ALTFEL! :)
La 27 ani. Esti ALTFEL! :)
