MAREAAAA, it is my first love, and it will be my last...

Sambata am fost la mare. Chiar daca era 21 Noiembrie si nu era vreme de plaja, mie mi-era dor de mare, asa ca l-am luat pe bubulinu' si pe prietenele mele si am plecat la mareeeeeeee. Cu acelasi entuziasm cu care merg si vara la mare, cu aceeasi nerabdare de a ma balaci cu picioarele in apa chiar daca e aproape iarna. N-am fost niciodata in perioada asta a anului la mare, trebuia s-o fac si pe asta, si recunosc ca a fost cea mai frumoasa zi ever din toate iesirile noastre spontane si fara bani.
Am avut o sedinta foto foarte lunga, ne-am bucurat de un soare puternic care ne-a facut sa aruncam gecile de pe noi si sa stam pe nisip ca vara. Foarte frumos la mare... Adica marea in sine, nu ceea ce o inconjoara. Am fost la fite in Mamaia, dar fitele nu-si au rostul decat vara, asa ca noi am fost "simplii si normali" iarna, chiar daca am fost pe plaja de la Iaki. Ne-am bucurat precum niste copii...cel putin eu asa m-am simtit. Am mancat la Scoica o saramura de crap si am baut clasicul Pepsi, si mi-a fost suficient...ca sa putem continua aventura spre Vadu. O locatie inca nedescoperita si exploatata de multi. Dana, desi nervii mei si ai Rebeccai au dat pe afara cand eram in campul acela...a fost superb, ai avut dreptate. Un loc salbatic, un loc linistit, un loc de care aveam nevoie. Buburuza noastra ne-a plimbat iar in locuri frumoase. Daca inca va e dor de mare, am in masina nisip suficient sa ne facem o plaja a noastra. Am adunat scoici si melci, am tipat, ne-am eliberat, am ras, surprinzator, nu ne-am certat...a fost sublim. "Bubu: dupa dealu' asta e marea! Noi: da, nu merge atat de tare sa nu intram direct in apa" ha ha. A fost fain la mare...Saptamana viitoare ne asteapta Brasovul....

Happy Birthday! 1 anisor!:(

Da, anul acesta, acum cateva zile, s-a implinit un an de la publicarea primei mele carti. O carte pe care am iubit-o dinainte s-o scriu, o carte pe care am visat c-o scriu, o carte pe care mi-a parut rau c-am scris-o. Dar am scris-o, am terminat-o. Am fost fericita cand s-a finalizat, am plans cand am luat-o de la editura, si tremuram de fiecare data cand o rasfoiam.
Acum, nu mai simt asta. Imi vine sa zambesc, sa rad, in hohote si sa ma uit cu dispret la cel pentru care am scris aceasta carte. Da, azi, nu ma mai regasesc in cele "19 ore...", da, azi, regret cele "19 ore..." si da, azi, as vrea sa nu fi existat "19 ore...".
Stiu, toata lumea o sa spuna, "nu trebuie sa regreti nimic din ce-ai facut, ci ar trebui sa-ti para rau pentru ce nu ai facut", dar nu pot sa nu regret, nu acum cand am ajuns sa cunosc, sa inteleg si sa iubesc oamenii. Probabil ca abia acum inteleg, ca la fiecare varsta, iubim altfel, si ceea ce pana nu demult credeam ca e iubire, am ajuns sa inteleg ca nu era decat obsesie.
"OBSÉSIE, obsesii: Tulburare a vointei care se manifestă prin idei fixe, prin dorinta irezistibilă de a face un act determinat, bolnavul fiind constient de caracterul anormal al actiunilor sale. ♦ Imagine sau idee inadecvată care revine neîncetat în câmpul constiintei, stăruitor si anormal; preocupare chinuitoare."Atunci, nu eram constienta de caracterul anormal al actiunilor mele, azi insa sunt. Azi, zic eu, m-am maturizat. Azi regret ca am scris o carte despre un om pe care nu-l cunosc, dar pe care nu mai doresc sa-l cunosc, si regret ca am teancuri de carti acasa, de la editura inca nedesfacute...

Remember?

"Astazi imi aduc aminte de toate cuvintele pe care mi le-ai spus. Azi mi-a fugit iar gandul la tine, azi mi-e dor sa te vad, azi vreau sa uit ca te urasc, si azi, vreau sa-mi aduc aminte doar de zilele in care te iubeam. Azi te iert! Azi te iert pt toate noptile pe care nu le-am dormit din cauza ta, azi te iert pt toate minciunile pe care mi le-ai spus, azi te iubesc cum te iubeam in trecut. Esti iar al meu, nebunia mea. Nebunia si minunea mea esti tu! Mereu ai fost un vis, o speranta si o dorinta neimplinita. Mi-aduc aminte de toate lacrimile, mi-a aduc aminte de toate gandurile ce le-am strans atata timp amandoi, care parca abia asteptam sa ni le impartasim, mi-aduc aminte de sarutul tau, mi-aduc aminte de tine.
Cum am ajuns sa te urasc? Probabil la fel de usor cum te-am si iubit....ce nedreapta e viata asta. Iti aduci aminte cand plangeai ca nimeni nu te intelege si nu stiai ce se petrece cu tine? Mai stii??? Iubeai, era simplu, era ceva nou, era dorinta ta....visul tau. Mi-e dor de tine, mi-e dor de zilele acelea nebune, cand tipam, cand zbieram unul la celalalt si nimeni nu ne intelegea, ne certam si ne uram desi ne iubeam. Mi-e dor de aventurile si planurile noastre, cand te trezeai spunand ca "azi vin". Nu stiu cand a trecut timpul acela, cum s-au risipit toate vorbele nerostite.Cum am ajuns aici? Cum? Cand tot ce-am facut a fost sa te iubesc, cum, cand tot ce-am gandit a fost sa te urmez, cum?"