Orasul meu...

Mergeam aseara spre casa cu Rebecca, dupa un agitat concert Directia 5 si gandurile imi fugeau intr-o mie de parti. Mi-era somn, dar in acelasi timp eram cuprinsa intr-o stare de neliniste. Imi place sa conduc seara prin oras, totul mi se pare mult mai frumos noaptea. Blocurile desi triste, parca par mai vesele cu mii de beculete aprinse. Masinile aliniate toate la locul lor, odihnindu-se, parca nu mai enerveaza atat de tare ca sunt atat de multe. Nu e niciun zgomot, poate doar cateva masini care se indreapta si ele grabite spre odihna. Mirosul de iarna si frunzele ce inca mai cad din copaci, ma duc cu gandul la o vacanta, o vacanta linistita, fara zgomot, fara tipete, fara muzica la maximum, fara certuri....fara nimic. Mi-e dor de-o evadare la munte, mi-e dor sa fiu alintata si mi-e dor sa fiu rasfatata. In orasul meu, totul este posibil...Desi de atatea ori am spus ca m-as muta fara sa clipesc, cred ca apartin totusi acestui loc. Strazile ma cunosc, ma salut cu oamenii la semafor, din cand in cand lumea imi zambeste pe strada, si mi se raspunde cu "multumesc, va rog...", poate nu e totul pierdut, poate inca mai pot schimba ceva, ceva sa fiu multumita de orasul meu... Dar oare cine sunt eu sa pot schimba lumea, sa pot schimba oamenii, sa pot schimba mentalitatea? Ce pot sa fac eu, cand mi se spune mie si prietenelor mele sa stam jos pe scaune ca nu se vede spectacolul, cand noi eram la un concert, nu la o sezatoare, nu la biblioteca, nu la teatru...? Cred ca sunt prea naiva. Lumea nu se va schimba pentru mine, pentru tine sau pentru noi, lumea merge dupa cursul ei si nu se schimba niciodata !