Povestea tuturor...

Usa e deschisa. Ma privesti. Nu imi spui sa plec. Nici sa raman. Iti misti mana incet de parca ai vrea sa ma atingi. Nu o faci. Ti-e frica.
De undeva din departare, printre sunetul valurilor, se aude si Love of my life... Privesti confuz cateva secunde de parca asta te distrage.
Vantul imi flutura parul. Te intorci mirat catre mine. O mica unda de regret. Credeai ca plec. Iti revii repede. Prea repede. Curand aceeasi privire. Rece.

Atunci imi dau seama. Stiu ca nu te voi uita curand sau poate chiar niciodata.
Oare te cunosc? Oare te-as putea cunoaste vreodata?

Vreau sa te ating. Imi trec degetele tremurande peste fruntea ta brazdata de cateva riduri adanci. Prea adanci. Ma ranesc. Aceiasi ochi verzi care scruteaza, usuca lacrimile si adancesc nodul din gat. Barba ti-a crescut putin. Nu conteaza. Ii simt asprimea ce imi gadila podul palmei si varful degetelor. Te ating.

Te incrunti. Poate ca nu iti place ultima mea dovada de iubire. Poate pentru ca si tu gandesti ca chiar e ultima. Odata spuneai ca asta e cel mai tandru gest pe care il pot face. Astazi te doare.

Buzele intredeschise. Vrei sa imi spui ceva. Imi doresc sa imi spui ceva. Totusi nu o faci.

Ai vrea sa ma saruti. Te abtii desi ti-e pofta.

E iarna. De afara se aud tot felul de zgomote. Nicio masina. Nu am cu ce pleca. Ma auzi si zambesti usor sarcastic. Am devenit prizoniera ta.

Asta era camera noastra. Nu o pot vedea pentru ca acum iti tin in palme chipul si te privesc in ochi. Fix, de parca tie sau mie ne-ar fi frica ca de cum am clipi sa nu fim aruncati intr-o lume paralela. Macar de-ar fi asa! Poate ca acolo ar fi altfel. Poate ca acolo nu ar mai fi granite, reguli, legi nescrise, prejudecati si conventii. Dar acum si aici, camera asta e universul nostru. Mi-l voi aminti mereu. Nu in imagini. Astea se sterg in timp. O voi vedea in picaturile de ploaie ce imi vor contura urmele sarutarilor tale. In frigul din decembrie si februarie care imi va raci trupul incalzit odata de tine. Si stiu ca undeva, candva, rasfoind filele unui album vechi si prafuit, voi auzi urmele rasetelor noastre venite de departe... Stam acum unul in fata celuilalt, cu ochii tai atintiti asupra mea si privirea mea ravasita, cautandu-ti pe fata un secret. Doar unul care sa ma salveze. Nici nu mai stiu cum era fara tine. Incep sa uit cum era si cu tine. Asta ma sperie. Incep sa tanjesc dupa o alta imbratisare si sarutare. Tu stai insa necrutator.

Ochii tai verzi. Pana la urma se indura si imi spun ceea ce imi doream sau ma temeam sa aflu. Nodul din gat coboara incet, ca un adevar greu, care doare, dar care trebuie acceptat.

Ma indepartez putin de tine. Iti trec mana prin par ca intr-un ultim gest de iubire.

Am ajuns prea tarziu. Urmele durerilor tale sunt inca proaspete. Nu au putut fi sterse de niste dovezi de iubire prea fragede. Au ramas. Cufundate in porii chipului tau si incrustate in adancimea ochilor tai verzi. Nu putem fi impreuna. Oricat te-as iubi, ne-am dori, am incerca, ne-am lupta… e in zadar.
Sunt ani, drame, vieti, lumi si tari intre noi.

Un pas inapoi, al doilea. Tot mai departe de tine. Cantecul se apropie de final. Povestea noastra, insa, nu poate avea un capat. Pentru ca de fapt nici nu a inceput niciodata.

Ultimele secunde. Nu ma voi uita inapoi. Imi propun asta. Nici nu stiu daca iti pot spune adio. Chiar de mi-as dori, destinul nu imi va implini cerinta.

De acolo de langa usa, zaresc broboane de transpiratie pe frunte-ti. Oare iti pasa? Te misti. Inima imi sare din piept. Credeam ca spre mine. Pentru mine.
Ce copil prost si naiv sunt! De-acum suntem deja prea departe.

Ma intorc. Pentru prima oara clipesc. Stiu ca de undeva din spate, din trecut, clipesti si tu. Incepi sa te trezesti dintr-un vis. Avem parte de acele cateva secunde de liniste. Clipim o data, de doua ori, stergem pe rand fiecare gest care ne-a adus impreuna atunci, pasind in acelasi timp intr-o alta lume, cu o noua speranta de a ne reintalni. In asta a fost mult prea tarziu.

Plec. Vocile ce se auzeau afara se opresc. Oamenii ma privesc tristi, dupa care incearca sa te strige pe tine. As vrea sa plang. Nu pot.

Si totusi as vrea sa trisez. O ultima privire spre camera noastra. Spre tine. Stiu ca nu ti-as mai vedea chipul, insa cu siguranta ti-as distinge silueta in dreptul usii de la intrare, conducandu-ma in gand pe aleea noastra.

Trebuie sa am curaj. Nu voi putea altfel. Ma intorc. Ma opresc si privesc in jur. Strazile pe care mergeam mereu cu tine, sunt pustii...si triste. Nu mai esti tu. Nu mai e nimic. Si parca nici eu. Un cantec. Nu imi aduc aminte ce e cu el. Oare cine il canta si de ce mi se pare atat de trist? Un copil ratacit trece pe langa mine si imi zambeste de parca ma cunoaste. Nu recunosc strada asta, asa ca ma intorc si pornesc grabita.

De-acum numai in fata pentru ca de trecut nici nu mai poate fi vorba. De parca nici nu a existat vreodata. O sa ajung in alte locuri. O sa invat sa zambesc, sa vorbesc, sa zabovesc pe alte strazi, iar. O sa intalnesc alti oameni. O sa-i privesc. Cu disperare. Poate pentru ca undeva, intr-un moment de ratacire am uitat sau am renuntat la ceva. Ce gand prostesc!

Sunt confuza si uimita de tot ce se intampla. Si, oricat de multe cuvinte as spune, oricat de multi oameni as iubi si oricat de multe as trai, sunt si ma simt singura.

Nu stiu de ce. Totusi, de la un timp cerul e mai instelat ca alta data. Cand il vad, simt ca doi ochi verzi ma privesc cu blandete de undeva de departe. Nu ii cunosc. Nici macar nu exista. Sunt doar in imaginatia mea. Eu i-am fabricat. Pentru a putea continua. Si imi iese. Adorm, ma trezesc si o iau de la capat. Pornesc din nou si privesc in jur. Cu aceeasi melodie in urechi de parca ceva sau cineva m-a condamnat sa o aud pe vecie.

Ma intorc, nu e nimeni. Deocamdata. Da, deocamdata.

Maine...

Daca ar fi sa nu te mai vad de maine, as regreta doar ca nu ti-as mai vedea chipul ce-mi ofera atata liniste cand il privesc.
Daca maine ar fi ultima zi in care as putea sa-ti mai spun ceva, ti-as spune cat te-am/ te si te voi iubi si te-as face sa intelegi asta.
Daca maine mi-ai spune ca-ti pare rau pentru ce-ai trait alaturi de mine, te-as saruta atat de tare, incat nu ti-ar mai parea rau.
Daca maine nu ti-ai mai aduce aminte cum ma cheama, ti-as raspunde la orice nume cu care m-ai striga, stiind ca doar pe mine m-ai chema.
Daca maine te-as vedea plangand si n-as intelege de ce, te-as lua in brate si ti-as sterge fiecare lacrima si te-as face sa razi si m-as asigura ca nu vei mai plange niciodata.
Daca maine ai pleca, as regreta toata viata ca nu te-am oprit sau ca macar n-am incercat sa te opresc.
Daca maine m-ai intreba "de ce", ti-as raspunde simplu: pentru ca simt si pentru ca esti tu si nu mi-ar mai trebui alt motiv.
Daca de maine n-as mai fi eu...

Visul dintre vise...

Afară e frig, şi seara începe să se lase peste oraş. Cerul e de un albastru limpede ca de cristal. O linişte apăsătoare înveleşte toată plaja. E Mai, şi doar tineri indrăgostiţi mai vezi pe ponton, strângându-se în brate, şi declarându-şi iubirea cu sunetul dulce al mării pe fundal.

O tânără însă, tristă, stă singură pe o bancă. Priveşte lung marea şi suspină. Mâinile îi sunt întinse pe lângă trup. Palmele îi sunt lipite pe scândurile băncii, de parcă ar aştepta ca cineva să i le ridice de acolo şi să le sărute. Mintea îi e departe...le el. Îl caută în gândurile ei, îl caută în amintirile ei. De plecat, a plecat de mult de lângă ea, şi golul pe care l-a lăsat încă nu s-a umplut. Se ridică de pe bancă încet, şi priveşte lung către stele, chiar dacă nu le poate vedea. Îi e dor de el...

Agale, se plimbă pe ponton singură. Zâmbeşte din când în când, amintindu-şi de toate momentele în care el o ţinea de mână, şi o surprindea cu câte un sărut. Acum însă, doar marea o mai surprinde cu câte un val, ce îi ascunde lacrimile printre picăturile ei.

Pontonul se termină, şi plaja începe, însă tânăra nu se opreşte. Fiecare pas al ei rămâne pe nisip. Fiecare lacrimă a ei rămâne în inima ei. E tristă... Cândva, pe acea plajă, au fost amandoi... Cândva, el era lângă ea. Cândvă, a fost de mult...
Se opreşte şi se aşează pe nisip, tinându-şi genunchii strânşi în braţe şi privind cum soarele se ascunde în mare. Apusul pe care l-au vazut împreună, unul în braţele celuilalt, înveliţi doar unul cu celalalt... il vede si acum. Se ridică, şi încet, se îndreaptă către mare. Un pas timid urmat de altul şi deja apa îi ajunge la genunchi. Se opreşte, căci o simte rece, însă închide ochii şi se cufundă în amintirile cu el, amintiri ce îi încălzesc inima şi trupul. Se opreşte când apa aproape îi ajunge la talie.

Marea se linisteşte brusc, ca şi cum încercând să o protejeze pe tânără. Pescaruşii şi ei stau tăcuţi şi o privesc curioşi de pe ponton. E o linişte deplină... Lacrimile ei curg din inima-i rănită, şi se pierd în apa mării, suspinele ei parca acoperind sunetul mării... Cândva, apa era locul care pe ea o linistea. Acum e doar locul în care el va fi mereu... Cu lacrimi pe obraz, tânăra sărută apa mării, şi se întoarce pe uscat, în timp ce unii trecători dau semn că vor să sară după ea să o scoată din apă, temându-se de ce e mai rău.
Tânăra iesi insa singură, şi imediat e invelită cu o geacă. Ea întoarce privirea încă o dată, şi chipul lui zâmbitor se vede în soarele ce apune. Zâmbeşte şi ea, şi sopteşte un "Te iubesc", moment în care soarele se pierde de tot în mare, şi odată cu el, ia şi o parte din inima ei. O ultima lacrimă îi mângâie obrazul... O şterge cu mâna, însă odată cu lacrima şterge şi zâmbetul pe care tot el l-a pus pe buzele ei...

- Sunteţi bine, aveţi nevoie de ceva?
- Sunt bine, le răspunde fata zâmbind cu caldură şi tristeţe. Sunt bine...

Lucruri care ma fac fericita !!!

Ieri, o prietena mi-a pus o intrebare foarte grea. M-am uitat pret de cateva momente la monitor si n-am stiut ce sa raspund. Am incercat sa-I dau un raspuns, dar nu am putut lega cateva cuvinte, incat sa am o fraza concludenta.
Aseara am adormit gandindu-ma la asta, iar dimineata inca nu aveam un raspuns la intrebarea: “ce lucruri te fac pe tine fericita?”
Ma tot gandesc si incerc sa-mi dau seama si nu stiu de unde sa incep si cu ce sa termin… Mi se pare greu si nefiresc, nu mi-am pus niciodata intrebarea asta desi cred ca majoritatea macar o data in viata ar trebui sa se gandeasca la acest aspect.
Ce anume ma face fericita, ce anume ma face sa ma simt vie, ce anume ma face sa ma dau dimineata jos din pat, desi in ultimul timp nu prea am avut motive? Ce anume??!?

- imi place sa ascult muzica cand merg singura pe strada
- imi place sa vorbesc cu mine, sa ma cert, sa ma revolt, sa-mi spun ce ma doare si sa inteleg de ce ma ranesc oamenii atunci cand o fac
- imi place sa conduc, da clar, asta e lucrul care imi place sa-l fac cel mai mult
- imi place sa ma uit ore in sir la filme cu sotul meu
- imi place sa merg singura prin magazine
- imi place sa ma dau cu rimel
- imi place sa beau cafea
- imi place sa stau cu mama mea
- imi place sa mananc, lucruri bune si delicioase
- imi place sa gatesc si sa inventez lucruri
- imi place sa scriu
- imi place sa mananc inghetata si prajitura cu ciocolata si nuci de la cofetaria din Crangasi
- imi place sa patinez
- imi place sa rad cu toata fiinta mea, cu gura pana la urechi
- imi place sa merg la teatru si la film
- imi place sa primesc flori, in special flori albe
- imi plac cativa oameni, oameni dragi de la care am invatat si invat lucruri utile
- imi place cand prietenii ma iau in brate pe neasteptate si imi spun ca le-a fost dor de mine
- imi place cum ma striga nepoata mea, Ioana, pe nume: MIHA!
- imi place cum imi spune sotul meu dimineata: “pisi, bei o cafea?”
- imi plac lucrurile simple care ma fac sa ma simt speciala
- imi place sa citesc lucruri despre orice
- imi plac pozele, cu oameni, cu peisaje, poze pline de amintiri
- imi place mirosul de cozonac, sarmale, portocale si brad de la mama de acasa dinainte de Craciun.

Ce faci ziua si nu faci noaptea si invers?

Este aproape evident ca majoritatea dintre voi se vor gandi la acelasi lucru cand vor citi intrebarea mea si ca si mine, toti vor spune ca ce fac noaptea, sigur nu pot face si ziua. Gresit !
Ce faceti voi noaptea? Dormiti, faceti dragoste, va uitati la filme, cautati solutii la problemele ce apar continuu, iesiti in oras, stati pe net, cititi carti sau pur si simplu scrieti despre ce va place. Spuneti-mi acum va rog, de ce nu puteti face lucrurile acestea si ziua…de ce nu?
Pentru ca mergeti in fiecare zi la serviciu sau pentru ca aveti o viata agitata si uitati de toate lucrurile care va fac placere sau va bucura???
Cand a fost ultima data cand ati avut o zi libera si n-ati rezolvat probleme, ci doar v-ati bucurat de o zi la soare, de o iesire la film, de un pranz luat cu prieteni importanti sau cu familia, cand ati mers ultima data la mare doar ca sa va bucurati de nisipul umed si de apa rece, cand ati baut ultima data un pahar cu vin rosu, nu din obligatie la vreo cina de afaceri sau la o intalnire obligatorie cu diverse persoane, cand???
Cand ati simtit ca sunteti cu adevarat fericiti, cand ati ras ultima data cu toata fiinta voastra, cand ati plans ultima data de fericire si cand ati spus ultima data “te iubesc”, fara sa asteptati ceva in schimb sau fara sa mintiti din cine stie ce motiv? Cand???
Eu cred ca acestea sunt lucruri cu adevarat importante in viata fara de care n-ai simti ca traiesti in adevaratul sens…
Si revin, toate lucrurile care te fac sa te simti special si intr-un mod in care nu credeai vreodata ca te poti simti, le poti face atat ziua cat si noaptea, chiar nu conteaza ora, timpul, anotimpul, sau anul in care le faci, atata timp cat le faci si atata timp cat le traiesti….
E simplu…de cate ori ai fugit de la birou doar ca sa petreci cateva minute cu o persoana draga si speciala din viata ta, de cate ori ti-ai adus aminte de cineva in miez de noapte si ai sunat spunand: “mi-era dor de tine”, de cate ori le-ai multumit parintilor tai pentru tot ce ti-au oferit in viata asta, de cate ori le-ai spus prietenilor tai ca tii la ei si ca te bucuri ca faci parte din grupul lor, de cate ori???
Probabil ca daca n-ai facut niciodata lucrurile astea, viata ta e pierduta de sens, pierzi cele mai fericite si frumoase momente, pe motiv ca esti prea ocupat pentru tine si pentru cei din jurul tau… pe motiv ca inca nu ti-ai aflat prioritatile in viata…Prioritatile tale sunt si se fac si ziua si noaptea, asa ca daca revin si te-ntreb iar, ce faci ziua si nu faci noaptea si invers, acum crezi ca sti sa-mi raspunzi?!?

Vreau sa aud: "sunt cu tine" !!!

De cate ori ai spus in ultimul timp :"sunt cu tine"?


De cate ori ti-ai dorit sa auzi: "da, sunt cu tine"?


De cate ori ai vrea sa auzi: "sunt cu tine....mereu"?





Azi, vreau sa aud asta. Am nevoie sa aud asta. Vreau sa simt asta...pentru ca daca as sti asta, lucrurile mi s-ar parea mult mai usoare, iar zilele ar trece de la sine fara prea multe intrebari...Din pacate, nu se intampla asa cum ne dorim si viata nu este mereu corecta cu noi...si n-auzim ceea ce ne dorim, asa ca traim fara sens...abia ne taram si avem o stare bolnavicioasa fara sa stie nimeni motivul pentru care am ajuns asa. Doar in sufletul tau sti ca daca ai auzi: "mi-e dor si sunt cu tine" ...ai putea sa zambesti, ai afla un raspuns la toate intrebarile tale, ai vedea un sens asupra a tot ce ti se intampla...


Azi, vreau sa stiu de ce lucrurile se intampla asa in viata. Vreau sa aflu sensul lucrurilor pe care nu le-am inteles niciodata. Vreau sa aud cuvinte frumoase. Vreau sa simt iar ca traiesc. Vreau sa fiu iar fericita. Vreau sa tremur de bucurie. Vreau sa strig cat ma tine gura: "Daaaaaaaaaaa, sunt fericita! Da, te iubesc !"

Ce faci atunci cand te simti singur?

Aseara am iesit cu un grup de fete. Doua dintre ele sunt prietenele mele, doua dintre ele sunt prietenele prietenelor mele. In total 5. Ne-am intalnit sa socializam, fiind o seara de vineri ne-am gandit sa pierdem putin vremea prin mall si eventual sa vedem un film. Asta am si facut. Am stat la o cafea, cola, juice, ceai si apa plata si am povestit diverse lucruri, sau in cazul meu, doar am ascultat...Da, recunosc, n-am stiut, nu stiu si nici n-o sa stiu cum sa ma port intr-un grup de fete, ce sa zic, ce sa fac, cand sa vorbesc si cand sa tac. Stiu ca e dubios ca am ajuns pana la varsta asta si n-am facut niciodata parte dintr-un grup de fete, dar, e adevarat, si da, recunosc...nu ma dau in vant dupa asta. Poate m-am simtit asa pentru ca nu sunt la fel de apropiata si de cele doua ca de prietenele mele, poate chiar am eu o problema, dar strig tare si nu ma tem s-o spun: nu, nu-mi plac iesirile intre fete, pentru ca de obicei fetele sunt rele, sunt ividioase, sunt isterice, sunt false si de cele mai multe ori, te mint in fata. O sa-mi luati gatul, stiu, insa am preferat, prefer si o sa prefer mereu prieteniile cu baietii. Ei sunt mereu sinceri si daca o bluza nu-ti sta bine, ei or sa-ti zica imediat. Daca arati rau intr-una din zile, nu-ti vor spune ca arati beton, cand si tu sti ca nu e asa, pe cand o fata te-ar minti, uitandu-se in ochii tai. Nu spun ca asta mi s-a intamplat mie, vorbesc in general.

Ne-am terminat bauturile si am intrat la film.

Love and other drugs. Un film bunicel, nimic insa care sa te dea pe spate, nimic care sa te marcheze, nimic special. Un film comercial, un film de duzina, un film pe care il uiti in mai putin de o luna.

In timpul filmului m-a cuprins un sentiment ciudat pe care nu-l mai intalnisem de mult. M-am simtit singura. Desi am mereu pe cineva alaturi, aseara m-am simtit singura, m-am simtit coplesita de problemele pe care le am, m-am simtit inutila, m-am simtit neimportanta, m-am simtit neiubita.

Ma infricoseaza aceasta stare. Ma termina psihic. Ma face s-o iau razna. Ma face sa fiu isterica.

Din fericire, stiu ca e ceva trecator si ca nu ma tine mai mult de 3 zile aceasta stare, insa, voi ce faceti cand va simtiti asa?!?