Da, anul acesta, acum cateva zile, s-a implinit un an de la publicarea primei mele carti. O carte pe care am iubit-o dinainte s-o scriu, o carte pe care am visat c-o scriu, o carte pe care mi-a parut rau c-am scris-o. Dar am scris-o, am terminat-o. Am fost fericita cand s-a finalizat, am plans cand am luat-o de la editura, si tremuram de fiecare data cand o rasfoiam.
Acum, nu mai simt asta. Imi vine sa zambesc, sa rad, in hohote si sa ma uit cu dispret la cel pentru care am scris aceasta carte. Da, azi, nu ma mai regasesc in cele "19 ore...", da, azi, regret cele "19 ore..." si da, azi, as vrea sa nu fi existat "19 ore...".
Stiu, toata lumea o sa spuna, "nu trebuie sa regreti nimic din ce-ai facut, ci ar trebui sa-ti para rau pentru ce nu ai facut", dar nu pot sa nu regret, nu acum cand am ajuns sa cunosc, sa inteleg si sa iubesc oamenii. Probabil ca abia acum inteleg, ca la fiecare varsta, iubim altfel, si ceea ce pana nu demult credeam ca e iubire, am ajuns sa inteleg ca nu era decat obsesie.
"OBSÉSIE, obsesii: Tulburare a vointei care se manifestă prin idei fixe, prin dorinta irezistibilă de a face un act determinat, bolnavul fiind constient de caracterul anormal al actiunilor sale. ♦ Imagine sau idee inadecvată care revine neîncetat în câmpul constiintei, stăruitor si anormal; preocupare chinuitoare."Atunci, nu eram constienta de caracterul anormal al actiunilor mele, azi insa sunt. Azi, zic eu, m-am maturizat. Azi regret ca am scris o carte despre un om pe care nu-l cunosc, dar pe care nu mai doresc sa-l cunosc, si regret ca am teancuri de carti acasa, de la editura inca nedesfacute...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu