Marti

Hmmm, tocmai am ajuns la birou si mi-e foarte somn. Trebuie sa ies din starea asta. M-am intalnit cu Rebecca pe drum si am mers amandoua spre munca. Normal ca si astazi aveam amandoua chef sa ne oprim la o cafea, insa n-am facut-o, si acum suferim amandoua:))

Ne binedispunem intotdeauna cand ne oprim la cafea pe Magheru sau Dorobanti, dar azi nu. Am venit direct la office. Dumnezeu stie de ce, ca mi-e un somn de abia vad monitorul. Colegii ma evita, toti stiu asta, ca pana in jurul orei 11 nu sunt in stare de nimic. Ma uit la teancul de hartii pe care le am pe birou si nu stiu cu ce sa incep, telefonul e pe silent, nu vreau sa-l aud, doar radioul merge asa in surdina, insa ma streseaza reclamele tampite care sunt difuzate pe post, cred ca o sa-l inchid... Ma uit pe calendar, 25 August...Jesus, cand s-a dus si luna August.

Fix un an si 9 zile pana la nunta mea, daca stai sa te gandesti, spui ca mai e o gramada de vreme, dar cand o sa ne apucam de pregatiri intens, timpul o sa treaca mult mai repede. Abia astept.

Mi-aduc aminte de toate prostiile pe care le-am facut de-a lungul vietii, si zambesc. Pana in momentul acesta, am avut o viata frumoasa, deosebita si imprevizibila, si nu spun asta ca sa impresionez, ci chiar asa este. De acum bucuriile vietii or sa fie cu totul altele, o sa ne bucuram de un copil, o sa ne bucuram de fiecare concediu petrecut impreuna ca familie, o sa ne bucuram de fiecare cina luata impreuna, o sa ne intoarcem intotdeauna cu placere acasa la parintii nostri, o sa fie cu totul altfel de acum, dar suntem pregatiti, I feel it!:)

Astazi

Astazi m-am trezit destul de intoarsa. Nu ca n-as avea un car de motive, dar parca starea asta nu-mi mai trece. Simt ca am nevoie de o vacanta lungaaaa, daca nu definitiva. Mi-e dor sa stau la un frappe pe strazile din Salonic, mi-e dor sa stau pe sezlong la soare mancand bucatele de pepene galben rece, mi-e dor sa ascult ce vorbeste lumea si sa nu inteleg mare lucru, mi-e dor sa rad de taranii nostri cum se etaleaza ei pe plaja. Ieri tocmai a venit un coleg de la Geneva, si mi-a povestit ce-a facut in vacanta lui de 3 saptamani. M-a intors pe dos... mi-a povestit ca a fost vreo 3 zile si in Venetia si mi s-a facut dor si de Italia. Incredibila Venetia....cea mai faina destinatie pe care am vazut-o pana acum. Foarte romantica, era normal sa-mi placa...it's like me:) Si tot vorbesc despre vacante....despre calatorii, despre plecari in general. O prietena de-a mea vorbea aseara sa mergem la Vienna in octombrie, si noi ca fetele.... Oare am o problema cu calatoriile? Nu degeaba imi zice toata lumea ca Miha e pregatita mereu, cu bagajele la usa:)))) Saptamana viitoare se anunta un weekend la Bran, desi am fost de nenumarate ori, nu m-a plictisit deloc Branul. Mergem cu nasii nostri, nici nu vreau sa ma gandesc ce nebunie o sa fie...:D. Iar ne uita Dumnezeu la baut pana la 3 dimineata si la povesti despre "primii pasi intr-o casnicie":)))). Abia astept. Sunt pregatita! Asa cum am spus, sunt cu bagajele la usa, o parte sunt deja in portbagaj:))))))

Unable to let go...

"Cea mai familiară scenă din filmele de dragoste e, pentru mine, reîntâlnirea după ani şi ani, când, loviţi de maturitate, cei doi au curaj să mărturisească în sfârşit ce tâmpenii le treceau prin cap ultima dată când fuseseră împreună…cât de mult şi-ar fi dorit ca verdictul pe care l-au dat atunci în mintea lor să nu fi fost adevărat…Şi iată-i cum se regăsesc acum regretând şi zâmbind amar-nostalgic la gândul că n-au avut niciodată curaj să înfrunte realitatea.
Eu n-am avut curaj niciodată. Am încercat să mă obişnuiesc cu fatalitatea pe care îmi imaginam că o trăiesc şi să nu o las să mă afecteze, dar n-am reuşit niciodată să fiu pregătită să aud, s-a terminat.
Ce mi se pare şi mai jalnic la meditaţia asta de acum la o cafea amară, e că sunt incapabilă să uit ceva ce pentru mine nu s-a terminat. Ştiţi boala aia specific feminină, care i-a dus la exasperare pe toţi bărbaţii, adică pe toţi bărbaţii? Se numeşte Unable-to-let-go şi se vindecă doar atunci când reuşeşti să te debarasezi de imaginea mitică pe care i-ai construit-o şi păstrat-o cu grijă la tine în cap şi când poţi să vezi cum era el de fapt, de la început, în realitate.
Obsesie? Poate doar spaimă de ridicol. Disperarea de a găsi un indiciu cât de mic că nu ai fost atât de idioată încât chiar să crezi minciunile pe care el le considera doar casual conversation.
Acum că mi s-a terminat cafeaua, mă duc să-l bârfesc puţin. Ridiculizarea obiectului care te-a ridiculizat te face de multe ori să te simţi mai bine… dar nu te vindecă de trecut niciodată."

Don't we all love money...

"Cei mai perverşi dintre noi se îndrăgostesc prin autosugestie. Mai întâi facem calcule şi apoi începem să inventăm calităţi pentru viitorul partener de viaţă. Şi dacă unele dintre ele nu sunt chiar atât de evidente, i le spunem şi lui, să înceapă şi el să creadă o dată cu noi că olimpiada aia pe şcoală la mate dintr-a V-a e dovada incontestabilă că e un geniu.

Uneori, în momentele de tristeţe/singurătate/luciditate, alunecăm spre numele ăla nenorocit din telefon care nu ne dă pace când ne gândim ce căldură ne invada corpul când l-am văzut pe posesorul lui ultima dată.

Femei sau bărbaţi. Suntem toţi la fel. Profitori ordinari. Pentru că grija zilei de mâine n-are cum să fie sexy. La nimeni. Pentru că dragostea şi mila nu au cum să existe în acelaşi corp. Corp, că suflet nu cred că mai avem de mult."

Plec...

N-am avut curaj sa iti spun ca voi pleca diseara
Acum e prea tarziu, masina ma asteapta afara
Nu ma opri, e mai bine sa-mi gasesc alta cale
N-a ramas nimic, nu mai cred acum in vorbele tale.

Plec, un nou inceput ma asteapta
Azi plec, iubirea mi-a fost tradata
Azi plec si las tot ce-i rau in urma mea.

Nu am vrut sa vad focul ce in inima iti arde
Acum e prea tarziu, pe drum sunt si-am ajuns departe
Nu ma opri, e mai bine sa nu-mi ceri iertare
Totul s-a sfarsit, ramai acum cu visele tale.

Walking Away...

Unde ne indreptam?
Mi-e foarte clar ca nu intr-un loc frumos, vesel, plin de oameni fericiti. Mi-e si mai clar ca lucrurile nu merg bine, pentru mine, pentru nimeni observ... Mi-e extraordinar de clar, ca trebuie sa plec, fara sa ma uit inapoi, fara sa ma intreb de ce trebuie s-o fac, fara sa ma gandesc la cum va fi.
Acesta este pasul pe care urmeaza sa-l fac.
Am fost dezamagita. Poate prea dezamagita, de toti cei pe care i-am considerat prieteni, de cei cu care lucrez, de cei care ma inconjoara si imi zambesc fals, de cei care-mi spun fara sa clipeasca ca ma iubesc, si ma mint, am fost dezamagita de tara asta.
Da, spun tare si raspicat, vreau sa plec, trebuie sa plec, ca sa nu-mi para rau mai tarziu ca am ramas.
Inca nu stiu unde, inca nu stiu cand, inca nu stiu in ce conditii, ceea ce stiu este ca acesta va fi NEXT STEP! :(

Feel so Sad...

Am ajuns in punctul in care m-am lecuit de prieteni...de cei care nu inteleg ce inseamna sa ai o problema si care nu stiu cum e sa traiesti cu probleme, si nu stiu decat sa loveasca crezand ca asa este corect sa rupi o prietenie. Am ajuns in punctul in care am invatat, ca nu exista prieteni adevarati, si ca toate prieteniile au un interes anume. Am ajuns in punctul in care, incepand de azi nu mai am nevoie de nimeni, nu vreau sa mai stiu de voi si nu vreau sa mai stiti de mine !!