"Cea mai familiară scenă din filmele de dragoste e, pentru mine, reîntâlnirea după ani şi ani, când, loviţi de maturitate, cei doi au curaj să mărturisească în sfârşit ce tâmpenii le treceau prin cap ultima dată când fuseseră împreună…cât de mult şi-ar fi dorit ca verdictul pe care l-au dat atunci în mintea lor să nu fi fost adevărat…Şi iată-i cum se regăsesc acum regretând şi zâmbind amar-nostalgic la gândul că n-au avut niciodată curaj să înfrunte realitatea.
Eu n-am avut curaj niciodată. Am încercat să mă obişnuiesc cu fatalitatea pe care îmi imaginam că o trăiesc şi să nu o las să mă afecteze, dar n-am reuşit niciodată să fiu pregătită să aud, s-a terminat.
Ce mi se pare şi mai jalnic la meditaţia asta de acum la o cafea amară, e că sunt incapabilă să uit ceva ce pentru mine nu s-a terminat. Ştiţi boala aia specific feminină, care i-a dus la exasperare pe toţi bărbaţii, adică pe toţi bărbaţii? Se numeşte Unable-to-let-go şi se vindecă doar atunci când reuşeşti să te debarasezi de imaginea mitică pe care i-ai construit-o şi păstrat-o cu grijă la tine în cap şi când poţi să vezi cum era el de fapt, de la început, în realitate.
Obsesie? Poate doar spaimă de ridicol. Disperarea de a găsi un indiciu cât de mic că nu ai fost atât de idioată încât chiar să crezi minciunile pe care el le considera doar casual conversation.
Acum că mi s-a terminat cafeaua, mă duc să-l bârfesc puţin. Ridiculizarea obiectului care te-a ridiculizat te face de multe ori să te simţi mai bine… dar nu te vindecă de trecut niciodată."
Un comentariu:
Ce pot sa-ti spun decat ca totul e bine asa cum trebuie sa fie, ochii plang sau rad in adancurile infinitului uitat din noi, oamenii se nasc si mor la ruleta sortii platita cu jetoane de Destin, cerul e bantuit cand de seninul fericirii cand de norii suferintei, toate sunt bune si rele doar clipele trec fara a netrece vreodata.
Trimiteți un comentariu