Ma mandresc cu mine !:)

Azi sunt mandra de mine !
Nu ca pana acum n-as fi fost, dar azi sunt mai mult ca oricand.
Am scris o carte si nu pentru asta sunt mandra, ci pentru ca am fost in stare sa finalizez un proiect in care nimeni n-a crezut, un proiect pt care nu am avut ajutor decat din partea parintilor mei, un proiect ce nu-l credeam realizabil nici eu.
Am reusit s-o tiparesc si acum e distribuita in librarii. Prima mea carte!!!!!
Poate n-o sa aiba niciun succes, poate n-o sa se vanda nici macar un exemplar, nu-mi pasa! E realizarea mea. Multumirea mea sufleteasca.
Poate lumea ma va critica, iar nu-mi pasa... O sa fiu si mai mandra, ca lumea-mi da atentie si cineva ma citeste! :)
In curand o sa ma laud si cu a doua creatie...;)

Ce urasc astazi?!

E imposibil sa nu urasti ceva in fiecare zi...
Toti uram ceva mai mult sau mai putin, iar eu astazi, urasc o gramada de lucruri:
urasc vremea infecta de afara, ce e atat de trista, urasc traficul din Bucuresti in fiecare zi, urasc sa merg la benzinarie si vad cum cel din fata mea isi prelungeste intentionat stationarea, doar ca sa-mi atraga atentia, urasc melodiile astea noi ce sunt in trend si sunt difuzate continuu pana la exasperare pe toate posturile de radio, urasc femeile proaste, adica foarte proaste... care nu stiu sa lege doua cuvinte si se cred mari doamne, urasc barbatii ingamfati cam in aceeasi masura, dar tot mai mult urasc femeile respective, urasc ca nu stau intr-un colt uitat de lume, urasc ca stau intr-un oras atat de aglomerat, agitat si murdar, urasc ca provincialii catalogheaza toti bucurestenii ca fiind "fitzosi", urasc in general....

Ganduri...

Am uitat cum era sa zambesc. Acum imi aduc aminte de toate lucrurile frumoase din viata mea. Au fost destule si inca or sa mai fie, pentru ca viata mea inca nu a ajuns la sfarsit, pentru ca misiunea mea pe pamant inca nu s-a finalizat si inca nu a fost implinita. Sunt un inger ce vegheaza asupra catorva suflete ce imi “apartin”. Nu pot ingadui sa li se intample nimic rau...pentru ca as primi pedepse crunte. Viata pe pamant este atat de frageda, este atat de firava si grea uneori, incat am inceput sa simt si sa am sentimente ca un om normal, ca un om adevarat, insa “ingerii” n-au voie sa iubeasca si sa se implice. Imi place sa fiu “inger”...nu m-am plans niciodata, vad lucruri bune si sunt capabila sa fac doar lucruri frumoase...asa este in cercul nostru al “ingerilor”. Ma bucur cand pot sa fac pe cineva fericit si il fac sa rada...asta ma face si pe mine sa zambesc si sa realizez ca nu este atat de rau sa traiesti pe Pamant.
Am ganduri si sperante precum o fiinta, precum un suflet indragostit...se poate sa iubesc oare? Dar ma intreb cine mi-a ingaduit si cine mi-a fagaduit mie sa iubesc. De ce aproape mai mereu “ingerii” sufera in final? Sunt raniti, deziluzionati si isi pierd orice speranta logica de a fii fericiti.
Dar ce e un inger? Cine-l poate numi asa? De ce sunt asa putini si de ce toti sufera unul pentru celalalt?

Idei pe hartie....

Te-ai intrebat vreodata cum este sa faci anumite lucruri in viata si sa nu primesti nici o multumire verbala din partea cuiva? Te-ai gandit vreodata cum ar fi sa iubesti pe cineva si sa nu simti nimic din partea acelei persoane, nici ura, nici dezgust, nici caldura, nici nimic? Te-ai asteptat de multe ori ca toate visele ce le-ai avut candva sa ti se indeplineasca intr-o buna zi? Viata fara caldura cuiva nu exista, fara o mangaiere, fara vreo satisfactie, viata este nula. Nu vezi nici un inteles in tot ceea ce ti se intampla si mai mult de atat, nu-ti mai doresti nici sa traiesti. Ti se pare ca viata nu are nici un sens, nici un rost fara o persoana care sa-ti inteleaga toate trairile si sentimentele acestea.
De multe ori persoana care este langa tine nu intelege si nu percepe aceste mesaje asa cum tu le transmiti si de cele mai multe ori ramai asa dezamagit.
Incepi sa te gandesti ca nu este de fapt persoana potrivita, langa care ai visat ca vei imbatrani, langa care iti vei creste copiii si langa care vei adormi mereu zambind. Viata ne triseaza de atatea ori si asta nu ne face decat sa rabufnim, sa suferim si sa incercam sa ne distrugem atat fizic cat si psihic. Si atunci te intrebi...”oare de ce m-am nascut, oare care e menirea mea in aceasta viata? Are rost sa mai continui sau ar fi mai bine sa le fac pe plac unora si sa dispar?”
Sunt intrebari pe care toti ni le-am pus macar o data in viata, dar la care nu am gasit raspunsuri sau pur si simplu am abandonat ideea de a mai vrea sa aflam. Gresim de cele mai multe ori atunci cand tipam cu lacrimi in ochi: “fara tine nu vreau sa mai traiesc!!!” Este viata noastra la urma urmei, de ce sa-mi fac acest rau si sa ma privez de viata mea pe care am primit-o ca pe un dar? Cum sa fac toate lucrurile la care am visat, sa am o cariera infloritoare, sa am o familie frumoasa, sa am cei mai minunati copii care vor fi campioni la tenis de camp respectiv inot, cum sa ma afirm in proiecte care pentru mine parea doar mazgalituri pe hartie? Cum? Daca eu spun ca fara tine nu mai vreau sa traiesc ???

MyHeritage: Family trees - Genealogy - Celebs

One moment in life...

"Gandul meu e si acum undeva..."acolo".
Sunt convinsa ca nu poti intelege ceea simt eu pentru ca nu esti langa mine in fiecare zi, dar stiu ca intelegi ceea ce spun pentru ca ne asemanam in multe privinte asa cum bine stii, si desi esti in gandul meu aproape mereu nu-ti pot transmite toate trairile acestea ale mele.
M-am visat de cele mai multe ori alaturi de tine facand atatea lucruri impreuna, am visat ca tu esti cel pe care-l vreau, as fi vrut sa-ti dau motive sa ma iubesti, sa-ti dau motive sa ma inveseleti, sa radem impreuna, sa-ti fiu alaturi in momente grele, as fii vrut sa fii mandru ca eu "sunt", as fi vrut ca eu sa fiu motivul pt care tu sa zambesti in fiecare dimineata...mi-am imaginat multe lucruri, insa nici timpul si nici imaginatia nu-mi permit luxul de a ti le descrie...."

Cuvinte pe care nu toti le inteleg ...

Idei disperate!

... Imi vine sa plang si simt ca tremur precum o frunza ce sta sa cada. Mi-e atat de frig si nimeni nu poate simti. Mi-e atat de frica dar nu stiu de ce. Mi-e atat de teama de tine !!!!!

Pleaca si lasa-ma, da-mi inapoi viata ce mi-ai furat-o demult, lasa-mi speranta vie sa pot simti, alunga-mi durerea sa pot ierta, ignora-ma sa pot uita! ...

Mimoza daca citesti, doar tu o sa intelegi ce am vrut sa scriu. O parte dintr-un scenariu mai bun decat cel de la piesa "O statie..."

Mimoza mea....Alexandra!

Ea este Alexandra! Cea de care multe persoane au auzit dar n-au reusit inca sa o cunoasca. Nu vreau sa ma apuc s-o laud si sa enumar niste calitati ale sale, ea stie cat de mult inseamna pentru mine. Este sufletul meu pereche, este prietena pe care am asteptat-o atata timp, este fiinta care imi intelege toate problemele si este persoana pentru care as face orice.

Iti multumesc ca existi si ca esti doar a mea...

PRIETENUTA MEA UNICA SI DEVOTATA!

Mi-e dor ...

Mi-e dor de atatea lucruri si atatea persoane... Mi-e dor sa beau cafeaua dimineata pe terasa fara sa fiu grabita sa ajung la birou, mi-e dor sa stau la povesti cu Alexandra....fara sa ne gandim la grijile noastre, mi-e dor sa privesc cerul fara sa ma gandesc la ceva anume...mi-e dor sa stau la povesti cu Bogdan contempland despre viata, mi-e dor sa fug la Brasov fara sa ma gandesc la prostii, mi-e dor sa rad cu Marian de orice banalitate...Mi-e asa dor sa fiu vesela!

Unde ne indreapta viata asta grabita si ce vrea de la noi? Sunt scarbita de atata mizerie si atatia oameni nepasatori....mi-e dor sa vad oameni fericiti radiind de bucurie....Mi-e dor...

De ce prietenii dispar in timp?

Ti-ai spus vreodata "am atat de multi prieteni" si totusi te-ai simtit singur? Ti-ai spus macar o data in viata..."am cei mai buni prieteni de pe pamant" si totusi te-ai simtit dezamagit de ei? Te-ai intrebat vreodata de ce prietenii si prieteniile dispar in timp? Ai reusit sa raspunzi la aceste intrebari?
Imi aduc aminte ca pe la 13 ani eram plecata intr-o tabara undeva prin tara si eram si cu prietena mea cea mai buna din vremea aceea, prietena pe care o cunosteam de la 2 ani. Ne spuneam tot in perioada aia si tineam foarte mult una la cealalta, dar faptul a facut ca in tabara sa ne certam. Nu-mi mai aduc aminte motivul, cert este ca profesoara cu care eram m-a vazut trista si m-a intrebat ce am. I-am detaliat faptul ca m-am certat cu prietena mea cea mai buna si ca ma durea sufletul atat de tare. Parca o aud si acum ce mi-a raspuns: "Mihaela, sa tii minte de la mine, prieteniile intotdeauna se vor deteriora in timp. Oamenii cresc, au alte prioritati, isi fac alti prieteni mai importanti si uita de cei apropiati. Poate acum nu intelegi dar cu siguranta in timp vei intelege asta." Imi aduc aminte ca si cum ar fi fost ieri. De fiecare data cand sunt dezamagita de un prieten imi aduc aminte de profesoara din tabara si totusi nu reusesc sa inteleg de ce. Asa am fost si eu? Asa am dezamagit si eu la randul meu? Asa ni se intampla tuturor?....

Cine ne iubeste?

Stau si ma gandesc aiurea. Visele mele ce le aveam de pe la 14 ani se vor implini curand. Simt asta mai puternic ca oricand. Ce intelegeam atunci prin vise? Ce speram sa mi se ideplineasca? Ce speram ca vom trai? Ce speram ca va fi ATUNCI?
Visele mele mi le-au furat altii...nu s-au gandit deloc la mine si la sentimentele mele. Nu s-au gandit ca ma pot rani si ca s-ar putea sa ma si doara, s-au gandit doar sa le fie lor bine, sa fie fericiti, sa fie linistiti si sa profite de pe urma tuturor si a mea implicit atat cat se poate, ideal ar fi fost sa profite la maximum. Stiu, vorbesc aiurea si nimeni nu intelege...Ce rost are? Nimeni nu vrea sa stie si sa se implice in problemele cuiva, sunt doar vorbe-n vant astea. Fiecare isi vede interesul si nimic nu pare a fi mai important decat propria-i persoana. Cui ii pasa ?
Stiu cine ne iubeste...dar cui ii pasa? Eu asta vreau sa stiu...Stiu ca ma iubeste mama si ca ii place sa stea cu mine atat de mult, sa-i povestesc toate intamplarile mele de peste zi, stiu la fel de mult ca ma iubeste si tata si ca ii place sa ma certe ca sa inteleg ca se poate atinge perfectiunea...si nu ma pot supara pe el, stiu ca ma iubeste Bogdan, in felul lui, dar ma iubeste...., stiu ca ma iubeste Alexandra mai mult ca orice si ca ar face orice pt mine....asa cum as face si eu ptr ea, stiu ca ma iubeste Nicoleta pentru ca ne intelegem reciproc suferintele.... Dar in afara de ei, cui ii pasa?????? Pe cine intereseaza daca maine nu mai exist? Cui ii pasa daca eu nu mai respir? Cui??....